Wolfina a ajuns in Austria
In acest sfarsit de saptamana neobositii mei copii au facut un drum special numai cu Wolfina,care a avut marea sansa sa fie dorita de Elizabeth, o buna prietena de-a noastra din Austria. A fost o vreme frumoasa ca de primavara care semana cu bucuria din sufletul nostru de a o sti pe Wolfina de acum fericita si iubita. La intoarcere copii au venit cu masina plina cu donatii si pe aceasta cale din nou vrem sa aducem multumirile noastre Elizabethei si lui Ingrid cu Daniel, alti prieteni dragi noua din Austria, care mereu au fost alaturi de noi ca si de aceasta data. Stau acum si ma gandesc cu multa bucurie cat de multa lume ne cunoaste si ne ajuta, ce bine este sa sti ca ai mereu un sprijin si prieteni pe care te poti baza si care sunt prezenti la toate apelurile. Nu pot sa nu privesc in urma la anii grei pe care i-am trait din 1995 pana in 2008 cand nu acopeream nici 20% din cheltuieli si cand treceau zile si nopti in care ne cuprindea spaima ca nu reuseam sa intretinem animalutele. Oricat de greu ne-a fost si oricate sacrificii am facut niciodata nu am lasat ca ele sa simta ce este foamea si am muncit cu totii pentru a castiga bani suficienti pentru ele in primul rand. De aceea acum suntem fericiti ca mereu avem sprijin si din nou vrem sa va spunem: “MULTUMIM!” inca un sufletel… care poarta numele de Wolfina… a fost salvat!
Victoria Muscan