Un apel disperat

Asa suna un apel primt de noi:

“Bine v-am gasit dragi salvatori ai prietenilor nostri de pe strada. Va scriu cu speranta ca impreuna vom ajuta o \”supravietuitoare \” sa nu ajunga din nou in strada. Povestea acestei cateluse este un model pentru noi oamenii: in urma cu doua saptamani, de pe geamul biroului colegii mei vedeau cum doi caini negrii incercau sa treaca strada in piata Avram Iancu si doar unul dintre ei a reusit. Peste cel de-al doilea a trecut o masina, dupa care l-a luat si l-a aruncat in rondou. Pana am coborat de la etaj sa vedem ce e cu el ( de fapt o ea) schelalaia si plangea tot mai stins. Celalalt, mama am dedus noi, statea si isi veghea puiul, lingandu-l din cand in cand si cautand din priviri ajutor de la trecatorii nepasatori. Abia mai respira cand am luat-o si am dus-o la veterinar. Nu ne-au dat mari sperante, dar dupa o zi ne-au spus ca o opereaza si s-ar putea sa scape. Au fost ore grele in care medicul incerca sa repare hernia imensa, iar picioarele erau inerte. O vizitam zilnic si de la o zi la alta se vedea ca lupta in liniste pentru viata. Zi cu zi privirea ei era mai vioaie si chiar se emotiona cand ne vedea. Astepta sa venim sa o scoatem din cusca si sa o tinem in brate. Acum dupa doua saptamani umbla, latra si chiar daca nu se sprijina pe piciorul drept din spate vine sa ne intampine la usa custii. Asistenta spune ca e cainele ideal: mica, cuminte, mananca putin si iubeste in liniste. Merita din plin sansa la viata pe care doar ea stie cu ce chin a recastigat-o. Nu putem sa o trimitem din nou in strada sau , cine stie, la adapostul orasenesc . Nu are nume, dar cu siguranta asteapta ca cineva sa o ia acasa ,sa-i dea un rost si sa-i spuna cu drag \”cainele meu\”.Merita sa slavam acest suflet invingator.”